Joia Mare este o zi a adâncimilor duhovnicești. O zi care ne pune înainte nu doar evenimente din trecut, ci sensuri vii și lucrătoare pentru sufletul fiecăruia dintre noi. În această zi, Hristos Domnul Se întâlnește pentru ultima oară cu ucenicii Săi la masă, în foișorul cel de sus, și le dăruiește o comoară veșnică: Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Său spre iertarea păcatelor și viața cea veșnică.
Este seara Cinei celei de Taină, în care iubirea se apleacă în smerenie. Hristos spală picioarele ucenicilor, le vorbește cu durere și blândețe, le descoperă că unul dintre ei Îl va vinde, și altul se va lepăda. Și totuși, îi iubește până la capăt. Îi hrănește cu Sine Însuși, și prin ei, ne hrănește și pe noi toți, până astăzi.
După cină, Mântuitorul merge în grădina Ghetsimani, unde Se roagă singur, cu lacrimi și durere, iar ucenicii adorm. E noaptea în care se apropie trădarea. Vine Iuda, în fruntea soldaților, și Îl sărută. Așa începe arestarea Domnului – o scenă tăcută și sfâșietoare.
Cel care a înviat morți, care a iertat păcătoși, care a liniștit furtuni, Se lasă legat. Nu fuge, nu se apără. Primește toate acestea cu blândețe. De dragul nostru.
Este începutul Patimii, dar și poarta către Înviere. Ceea ce se întâmplă în Joia Mare nu este doar istorie, ci adevăr care ne privește pe fiecare. Și astăzi, Hristos ne hrănește cu Trupul și Sângele Său. Și astăzi, El Se lasă vândut și părăsit de fiecare dată când alegem întunericul în locul luminii.
Iar Paștele care vine nu este doar o sărbătoare de primăvară. Este victoria vieții asupra morții, este chemarea la întoarcere, la iertare, la ridicare.
În aceste zile, vă îndemn să nu rămâneți departe. Să fiți aproape de Hristos. Să vă apropiați de rugăciune, de spovedanie, de Sfânta Împărtășanie.
Numai așa, Învierea va fi și a noastră.
